Cat de departe este urmatoarea criza si cat de bine este Romania protejata?

Petrișor Peiu | Ziare.com | 02.11.2016

Capitalismul, tocmai datorita faptului ca este o societate natural inzestrata cu un mecanism de feed-back, este periodic expus unor crize care au un rol reglator, de a readuce economia si societatea la echilibrele care-i permit functionarea.

In ultimii 50 ani, fenomenul globalizarii a adus dupa sine si globalizarea crizelor; daca economia globala se misca dupa ritmul tarilor din G7 (cele mai dezvoltate de pe glob, avand o pondere in economia lumii de peste 35%), atunci si crizele care sunt provocate in acest grup de state (puternic interconectate economic) se „propaga” in toate celelalte tari.

Sigur, aceasta propagare nu se face instantaneu, ci are inertii diferite care tin de „distanta” de interconectare economica a unui stat fata de epicentrul pietei globale (SUA si prin extensie, tarile din grupul G7).

Cu alte cuvinte, crizele mondiale apar, de regula, in Statele Unite si in grupul tarilor cele mai dezvoltate (Japonia, Germania, Marea Britanie, Franta, Italia si Canada, legate prin fire invizibile de economia americana), se extinde repede spre grupul tarilor cu economie avansata in afara de G7 (un grup de 30 de state dominat de Australia, Coreea de Sud, Taiwan si tarile din vechea Uniune Europeana – EU 15, grup care detine 15% din economia globala), apoi spre grupul tarilor emergente din Asia (China si India, in primul rand, un grup cu 20% din economia globala) si mai apoi catre restul lumii.

Romania este parte a grupului tarilor emergente din estul Europei, grup care genereaza doar 3,7% din PIB-ul mondial (calculat in metodologie PPP), grup dominat de Turcia (a 17-a cea mai mare economie globala) si Polonia (a 25-a cea mai mare economie globala).

Romania are o economie care reprezinta 0,35% din cea globala si este a 44-a cea mai mare economie a lumii ca dimensiuni, cu 400 miliarde de dolari in metodologie PPP in 2015 dintr-un total global de 114 000 miliarde de dolari.

Pentru comparatie, sa spunem ca relevanta Romaniei la nivel economic global a fost maxima in anii ’70, cand a fost pe locul 23 in lume, in anii ’80 fiind inca pe un loc 30 destul de semnificativ, pentru a ajunge punctul de minim in 2012 – locul 47 pe glob.

In ultimii 50 de ani, lumea a experimentat sase crize economice globale: 1974-1975, 1980-1983, 1990-1993, 1998, 2001-2002 si 2008-2009.

Fondul Monetar International a definit aceste perioade de criza globala astfel: se poate considera o criza la nivel mondial atunci cand PIB-ul la nivelul planetei creste cu mai putin de 3% pe an.

Ulterior, in 2009, Fondul si-a schimbat propria definitie a crizei globale, considerand ca aceasta este perioada in care PIB-ul real (cel calculat in metodologia PPP) scade in acelasi timp cu inrautatirea unuia din ceilalti sapte indicatori globali (productia industriala, comertul, fluxurile de capital, consumul de titei, rata somajului, investitiile per-capita si consumul per-capita).

Oricum ar fi definita, o criza economica globala dureaza intre unul si doi ani si apare o data la opt-zece ani!

Locul de unde se raspandeste pe mapamond o astfel de criza este de obicei „centrul de relevanta” al economiei globale, Statele Unite ale Americii, tara care produce aproape 16% din PIB-ul global si tara cu economia cea mai „internationalizata” si sofisticata.

Desi China are o pondere mai mare in PIB-ul lumii (calculat in metodologie PPP), relevanta sa pe piata globala nu o intrece inca pe cea a SUA.

Din 1980, in SUA, Biroul National de Statistica Economica (NEBR) a identificat patru perioade de recesiune (o perioada de minim doua trimestre consecutive cu crestere negativa a PIB-ului), dupa cum urmeaza: iulie 1981-noiembrie 1982 (cinci trimestre), iulie 1990-martie 1991 (trei trimestre), martie 2001-noiembrie 2001 (trei trimestre) si decembrie 2007-iulie 2009 (sase trimestre).

Este foarte probabil ca marile crize, cele din anii 1980, 1990 si 2000, sa fi aparut intai in Statele Unite si de de acolo sa se fi raspandit pe tot mapamondul.

Nimeni nu poate prevedea o criza la nivel global, dar putem sa invatam din statisticile ultimilor ani, perioada cu un tipar similar pentru ceea ce traim astazi si de aici rezulta o concluzie clara: o data pe deceniu are loc o criza a economiei mondiale care dureaza cel putin un an.

Ultima criza globala a fost anuntata de caderea bursei americane din septembrie 2007, a inceput sa se manifeste puternic in economia reala americana din decembrie 2007, s-a raspandit cu repeziciune in lumea dezvoltata (2008), ne-a atins si pe noi in 2009 si ne-a ingenuncheat abia in 2010 (cam atunci au inteles liderii politici ce se intampla).

Economia Romaniei „duduie” din nou

adevarulTraim noi, romanii, in ultimii doi ani intr-o noua paradigma de entuziasm economic: cresterile de PIB sunt mari si reale (ajungand probabil la 5% anul acesta), impresionante intr-un context european mult mai modest cu cresteri aproape de 1% in Vestul dezvoltat si cu perioade mari de stagnare in sudul Uniunii Europene.

Consumul s-a dezlantuit spre cresteri ametitoare si pe toti ne-a apucat din nou o febra similara anului 2008; liderii politici nu se lasa mai prejos si se bat in a furniza noi si noi beneficii corpului social, mergand de la clasicele cresteri de salarii si de pensii pana la noile erezii ale conversiei creditelor in franci elvetieni si ale „darii in plata”. romanii insisi par sa se fi reintors la frenezia consumului din 2007-2008: santierele „dezvoltarilor imobiliare” au umplut iar orasele, traficul este sufocat de numarul mare de masini care alearga de la un hipermarket la altul.

Nou presedinte in SUA, o noua criza?

Se mai poate observa ca trei din cele patru recesiuni americane recente s-au produs imediat dupa schimbarea de administratie: in 1981, Administratia Reagan inlocuia Administratia Carter, in 2001 Administratia G.W. Bush inlocuia administratia Clinton, iar in 2008 Administratia G.W. Bush a fost schimbata cu administratia Obama.

Practic, declansatorul unei astfel de crize este probabil sa fie o schimbare de paradigma in economia americana sau acumularea unor dezechilibre in timpul administratiilor precedente.

Acum traim probabil ultimele luni de dobanda scazuta, iar Federal Reserves si-a mentinut aceasta politica doar fiindca se apropiau alegerile din 8 noiembrie.

Tot ca o observatie as mentiona si faptul ca pare ca piata „asteapta” o criza de reglare fie si datorita faptului ca indicii bursieri americani Dow Jones Industrial Average si S&P 500 „stau” de aproape doi ani in preajma unor maxime istorice.

La acest tablou se adauga un declin important in pretul petrolului, precum si o complicare fara precedent a confruntarilor geopolitice clasice, Occident- Federatia Rusa de exemplu, sau a tensiunilor din lumea Orientului Mijlociu sau din Asia Extrema.

Cu alte cuvinte, statistica si ingredientele zilei ne indreptatesc sa banuim apropierea unei crize globale in perioada 2017-2018, care va atinge Romania si isi va produce efectele inerente de restrangere.

Ne pregatim de criza la fel de prost ca de cutremur

Ceea ce ne ramane de facut este sa sa ne pregatim cum putem mai bine pentru aceste momente neplacute ale ciclurilor de crestere si sa incercam sa evitam prabusiri atat de abrupte, precum cea din perioada 2009-2012.

Din pacate, ceea ce constatam este o indiferenta si o neglijenta aproape de inconstienta: ne pregatim de criza la fel de formal si neglijam problematica exact ca in cazul cutremurului mare pe care, desi il asteptam, l-am si uitat.

Asa cum ignoram cu desavarsire cladirile care stau sa cada si ridicola stare a serviciilor de urgenta si a celor spitalicesti, la fel ignoram cu desavarsire criza economica care va veni si ne va aduce aminte in mod dureros de ciclicitatea capitalismului.

S-au imbunatatit, fara indoiala, parametrii macroeconomici si a crescut rezerva BNR (depozitul de antibiotice pentru cursul de schimb), dar structura economiei si administrarea acesteia au continuat sa se deprecieze.

In continuare ne bazam plusul de valoare adaugata in mod aproape exclusiv pe cresterea consumului si mai ales pe cresterea retailului. Ne imbatam cu cifre care ne indica de fapt cat de multa saorma mancam, cat de des si de mult ne petrecem concediile la bulgari si cat de mult externalizam profiturile uriase ale marilor lanturi de magazine.

Problemele fundamentale ale societatii romanesti au ramas aceleasi si nu ne vor ajuta sa rezistam mai bine unor crize viitoare:%c3%8encotrose%c3%aendreapt%c4%83pia%c5%a3aasigur%c4%83rilor_493790

1. Cheltuim prea mult pe consum si prea putin pe investitii: numai anul acesta cheltuielile cu salariile s-au majorat cu 10%, cheltuielile cu asistenta sociala cu 8%, iar cele cu investitiile s-au redus cu 9%; am ajuns la cifra ridicola de putin peste 2% din PIB alocata investitiilor. Ceea ce agraveaza aceasta situatie este faptul ca s-au redus tocmai investitiile din fonduri europene, adica cele care costa cel mai putin!

2. Toate reducerile de taxe din ultimii ani au alimentat doar profiturile vanzatorilor de retail, dar au zdrentuit bugetul public, conducand la sacrificarea investitiilor; astazi, dupa reducerea de TVA pentru alimente, respectiv dupa reducerea de TVA generala, absolut toate preturile din retail sunt mai mari decat cele de dinainte de aceste reduceri. Cu alte cuvinte, toata cresterea de salarii a alimentat cresterea marginilor in „industria” consumului;

3. Infrastructura mare, de transport si energetica este in continuare neglijata: anul acesta, de exemplu, nu s-a dat in folosinta niciun singur km nou de autostrada, trenurile au parcursuri mai lungi ca acum 30 ani, fara exceptie; companiile energetice au in depozite bancare cateva miliarde de euro, care zac pe dobanzi aproape negative;

4. Investitiile straine cu care se mandresc toate guvernele sunt axate pe capacitati cu mult personal, prost pregatit si prost platit, care produc valoare adaugata scazuta; definitoriu in aceasta privinta este faptul ca jumatate din aceste investitii consta in supermarketuri unde lucreaza cu predilectie salariati platiti cu salariul minim pe economie; la acestea, se adauga sute de fabricute de textile sau de asezat fire in reglete unde lucreaza alte sute de mii de oameni platiti cu salariul minim pe economie. De la un popor de strungari si fierar-betonisti, am ajuns un popor de casieri si lucratori pe banda!

5. Guvernele se intrec sa ajute asa-zisi investitori care sa taie fizic orice fabrica mai sofisticata si care ar presupune putina munca de coordonare si/sau finantare: am ajuns astfel la trista performanta de a nu mai avea petrochimie, desi aici se produceau aproape o cincime din produsele petrochimice ale lumii in anii 1980;

6. Sistemul de invatamant face tot ce poate sa saboteze orice schimbare de paradigma a economiei romanesti: ne laudam cu IT-istii care de fapt lipsesc de pe piata muncii, pentru ca universitatile nu ii prea produc. Normal, pentru a avea ingineri IT&C trebuie sa dotezi laboratoare si sa platesti profesori care nu prea vin la salariile de stat, pe cand pentru a produce diversi parerologi e mult mai simplu, doar inchiriezi sali si aduci sa predea ziua parerologii-vedeta de la emisiunile de seara;

7. Nu in ultimul rand, risipa cuplata cu indecenta fac reteta perfecta: pentru a da numai un exemplu, actualul guvern intocmeste cel de-al noualea studiu de fezabilitate dupa Revolutie pentru autostrada Pitesti-Sibiu, desi toate celelate copiau solutiile indicate in primul (cel facut pana in 1989) ; asta pentru a nu mai aminti celebrele borduri montate una peste alta in trei straturi.

Consecintele acestor boli deja cronice pentru societatea noastra se vad cu ochiul liber.

In primul rand, ar fi de mentionat diferentele enorme de nivel de dezvoltare dintre regiunile tarii: in vreme ce Bucurestiul are un PIB/capita mai mare decat Madridul sau Atena (in metodologie PPP), zona de nord-est a tarii este a doua cea mai saraca regiune din Uniunea Europeana; in vreme ce la Timisoara nu mai ai pe cine angaja, o cincime din vasluieni traiesc cu venitul minim garantat!

In al doilea rand, se observa o mentinere a decalajelor fata de tarile din clubul nostru, cele din centrul Europei: in vreme ce noi avem un indice al complexitatii economice (care masoara gradul de sofisticare a economiei/exporturilor) subunitar, Cehia, Ungaria sau Austria sunt in primele zece tari din lume cu valori aproape duble ale acestui indicator.

Tabloul de mai sus indica faptul ca Romania nu este inca pregatita sa se confrunte cu criza care sta sa vina si continua sa traiasca mitul unei cresteri economice record si mirajul unei dezvoltari continue, in care singurul efort pe care trebuie sa-l facem este sa punem din ce in ce mai multa ingrediente in saorma „cu de toate” sau mai multe straturi de flori pe spatiile verzi si asa vom avea si autostrazi si cai ferate si energie si apa curenta si energie ieftina…

Atunci cand recesiunea va lovi si vom vedea iarasi salarii taiate, somaj, devalorizare a leului, sa ne aducem aminte de investitiile in panselute, de micii electorali din Parcul Izvor sau de weekendurile prelungite de la Albena!

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).