Atelierul „Spotting fake news and fact-checking”, Chișinău (28.07.2017)

FUMN | 02.08.2017

Pe 28 iulie curent, la Chișinău s-au desfășurat lucrările atelierului „Spotting fake news and fact-checking” organizat de Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNFSEE) și Asociația Presei Independente (API). Cei 35 de jurnaliști, activiști civici și bloggeri au interacționat cu experți media din România și Republica Moldova. În calitate de experți au fost invitați Ovidiu Vanghele, senior editor la Factual.ro – primul site de fact-checking pe politicile și pe declarațiile publice din România, Ioana Avădani, directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent din România, Nicolae Țîbrigan, cercetător în relații internaționale la Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române și expert al Fundației Universitare a Mării Negre (FUMN), Petru Macovei, directorul executiv al API.

 

„Subiectul falsurilor media este un subiect de actualitate. Tot mai des, jurnaliștii dar și consumatorii media din Republica Moldova se confruntă cu acest fenomen. Fundația Friedrich Naumann pentru Libertate (FNFSEE), împreună cu API, a decis să organizeze un atelier pentru jurnaliști, reprezentanți ai societății civile, dar și studenții interesați de acest subiect. Identificarea falsurilor media, dar și familiarizarea cu instrumentele moderne de fact-checking va duce la o presă mai liberă și mai responsabilă. Vom continua și în lunile următoare cu alte ateliere specializate pentru jurnaliștii din Republica Moldova”, a menționat în deschiderea lucrărilor atelierului Vladimir Gîlcă, reprezentantul FNFSEE în Republica Moldova.

Nicolae Țîbrigan a analizat, împreună cu participanții la atelier, un caz concret de fals distribuit de un post TV din Rusia, în contextul unei campanii de dezinformare derulate timp de trei ani în spațiul informațional comun din România și R. Moldova.

 

Expertul le-a prezentat participanților mai multe platforme și tehnici prin care pot fi identificate falsurile și verificate informațiile apărute în mass-media – Buzzosumo.com, Graph.tips, Wayback Machine ș.a. „Sursele ambigue ar trebui să ne pună mereu în gardă. Dezinformarea, de multe ori, are loc prin preluarea știrilor false de către media cu reputație bună. Din presa românească, dezinformarea ajunge și în Republica Moldova, așa cum media de aici distribuie sau pur și simplu copie știrile integral, având încredere în tot ce se publică în România, fără să verifice informațiile. De multe ori, presa din România face trimitere la portalul Sputnik din Moldova, care dezinformează, iar presa din Moldova le preia”, a menționat expertul.

Participanții la atelier au avut posibilitatea să adreseze întrebări și să discute cu experții cazuri concrete de falsuri media și metode de verificare a informațiilor apărute în media.

 

”Acest atelier este binevenit așa cum, în calitate de jurnalistă, zilnic parcurg un volum mare de informații în mass-media și trebuie să fac distincție între o informație falsă și una adevărată. Observ, în ultima perioadă, o avalanșă de știri false în presa de la noi. Instrumentele de verificare a informațiilor sunt foarte importante, iar experții invitați la atelier ne-au oferit mai multe exemple de astfel de tehnici pe care le voi utiliza în activitatea mea de reporteră”, a precizat Victoria Popa, jurnalistă la publicația „Jurnal de Chișinău”.

 

Constantin Uzdriș, reporter TVR consideră că un jurnalist trebuie nu doar să poată scrie știri credibile, ci să poată detecta știrile false. În mediul online unde știrile circulă cu o viteză destul de mare, fiind preluate de la o sursă la alta, este foarte important să putem deosebi o știre reală de una falsă. Unii jurnaliști din Moldova merg pe încredere și preiau multe știri din presa românească fără a verifica dacă sunt sau nu știri false”.

 

„Importanța combaterii informațiilor false este esențială pentru asigurarea unui drept fundamental și anume dreptul la informare. Să nu uităm că în baza informațiilor pe care le primim, noi luăm decizii esențiale: pe cine votăm? cui îi cerem ajutor? ce medicamente administrăm? etc.”, consideră Stela Uțica, coordonatoare proiecte la Institutul de Politici Publice.

 

„Ingredientele folosite în crearea realității noastre determină ”gustul” a ceea ce trăim și gândim. Dacă acceptăm să consumăm informațiile false, atunci cu siguranță suntem ceea ce consumăm. Dacă acceptăm informațiile fără o verificare elementară, riscăm să ne transformăm în personalități false. Jurnaliștii onești pot trage alarma în cazurile falsurilor media, însă decizia finală aparține fiecărui cetățean”, crede participantul Valeriu Ciorbă.

 

Acest eveniment a fost organizat cu suportul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germania (Auswärtiges Amt) în cadrul proiectului intitulat ,,Dezvoltarea cooperării cu societatea civilă din țările Parteneriatului Estic și Rusia’’ (Ausbau der Zusammenarbeit mit der Zivilgesellschaft in den Ländern der Östlichen Partnerschaft).

 

Găsiți prezentarea „Cum a ‘explodat’ bomba electronică a rușilor în presa online din România și R. Moldova” pe platforma Prezi aici.