Analiză FUMN: Un tur de orizont al Turciei

De Mihai Bârsan și Radu Cupcea |  FUMN | 13.01.2016

Momentele critice prin care trec unele state din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, războiul din Siria însoțit de o profundă criză regională și internațională, așează Turcia, stat membru NATO, în mijlocul unor șantiere strategice.

Instituțiile politice și efectele economice din Turcia

Episoadele istorice pe care le avem în cazul Turciei ar trebui să servească drept lecții de bune practici pentru țările din Estul Europei și Orientul Mijlociu, multe dintre ele fiind evenimente și decizii de tipul „așa nu…”. Însă, prin comportamentul său din ultimii 9 ani, Turcia nu a înțeles ce reprezintă aceste lecții.

Urmând cursul istoriei și dimensiunea geopolitică a Turciei din acest context introducem în discuție o problemă pe care foarte puțini experți au luat-o în vedere până în acest moment. Una dintre lecțiile istorice pe care o indică Acemoglu și Robinson în (Why Nations Fail, 2012), unde ne este reamintită [din nou] că Orientul Mijlociu a reprezentat un punct istoric semnificativ pentru dezvoltarea civilizațiilor prin descoperirile tehnologice făcute în regiune, iar stagnarea a venit apoi, odată cu Imperiul Otoman ce a reprezentat o stagnare în dezvoltarea instituțională și administrativă. Din ce cauză? – sultanul reprezenta o autoritate absolută în imperiu, iar autoritatea sa niciodată nu a fost împărțită cu alte instituții care să se ocupe de colectarea taxelor sau de medierea comerțului intern. Astfel, multe regiuni nu erau controlate politic sau introduse într-un plan economic, ci prin control militar și obligate să plătească tribut.

Concluzia este destul de clară: Cât timp instituțiile sale vor fi libere să medieze și vor avea autoritatea distribuită în stat, atunci economia va înflori, dar în momentul în care acestea sunt controlate și restricționate atunci economia are de suferit. Însă, din acest punct de vedere, Turcia nu a înțeles ce pot reprezenta instituțiile sale. Tocmai din acest motiv studiul nostru va analiza evoluția structurală a instituțiilor statului turc odată cu demararea proiectului de aderare la Uniunea Europeană și apoi revenirea la instituțiile slabe pe care le găsim în momentul de față.

Dimensiunea istorică a non-democrației în Turcia

Importanța istorică și ideologică a Turciei au fost deja semnalalte în mai multe rânduri de Acemoglu și Robinson. Clasa politică a fost adeseori constituită dintr-o elită politică ce și-a impus punctul de vedere prin constrângerea populației, iar intervenția militară după anul 1960 a dus la stagnarea constantă a oricărei tendințe democratice. Această caracteristică o vedem în momentul tranziției de la imperiu la republică socialistă, unde mecanismele ideologice au tins spre o închidere a sistemului turcesc.

Mustafa Kemal Atatürk a introdus prima constituție ce propunea principii democratice ducând la o modificare importantă în ideologia turcească în anii 1923-1938. Promulgarea constituției din 1924 este o adaptare după modelele europene din care planurile executiv, juridic și administrativ au fost împărțite în stat conform standardelor moderne. Instituțiile islamice au fost înlăturate în această perioadă și înlocuite cu instituțiile după model occidental (edt. Resat Kasaba, The Cambridge History of Turkey, vol 4).

Mișcările acestea au atras întotdeauna simpatia țărilor vestice, Turcia primind în următorii ani ajutorul american Marshall pentru susținea acestor reforme. Problemele însă au apărut după cel de-al Doilea Război Mondial, unde planurile de democratizare au început să se abată de la acest proces. Reamintim aici una dintre legile date de către guvernul Menderes ce limita libertatea presei pe motivul de prevenire a jurnaliștilor iresponsabili să instige la dezordine în rândul populației. Vom reveni mai târziu asupra acestui subiect și în prezent.

După cum se poate vedea, identificarea factorilor de tensiune din această perioadă a dus la o serie de destabilizare a sistemului democratic în Turcia. Declinul fazei democratice din Turcia este marcată de data de 27 mai 1960 ce aduce un nou val de stagnare în evoluția politică a țării.

Pe scurt, până în 1999 observăm o perioadă controlată de către armată ce a continuat să reprezinte o forță în stat, ce să controleze mediul politic și să intervină de fiecare dată când a existat o abatere de la condițiile sale prezentate de conservatorii kemaliști. Astfel, a existat o continuă fluctuație în toată această perioadă unde fiecare intervenție a fost caracterizată de liberalizări, dar apoi reveniri la un sistem autoritar și restrictiv din punct de vedere politic.

În continuare, analiza ajunge în prezentul apropiat unde vedem modificările ce au dus la o Turcie ce în momentul de față încă tinde pentru a se democratiza și de a se detașa de sistemul totalitar ce i-a fost caracteristic pentru o perioadă lungă. Însă rămâne de văzut ce au înțeles elitele politice turcești.

Dimensiunea politico-economică a turcilor din ultimii 16 ani

Perioada 2000-2007

Dacă privim graficul de mai jos ce ilustrează PIB-ul per capita din Turcia între anii 2000-2006, vedem o creștere constantă a economiei Fig.1. Fenomenul de creștere economică din această perioadă este datorat apariției partidului Adalet ve Kalkınma Partisi (Partidul pentru Justiție și Dezvoltare, AKP) ce avea o atitudine pro-europeană și a făcut posibilă în această perioadă o apropiere vizibilă de Uniunea Europeană. Tocmai din acest motiv cadrul instituțional se maturizează și capată puterea necesară pentru mediere și consolidare, pentru libera funcționare. Propunerile făcute de către instituțiile europene au avut un efect vizibil asupra economiei turcești printr-o perioadă de creștere ce este identificată și în graficul indicat generat de Banca Mondială.

12544270_1026779554061919_1144680363_o

Fig. 1. Graficul ilustrează PIB-ul per capita din Turcia între anii 2000-2006 conform datelor Băncii Mondiale

Agenții economici sunt obligați să își respecte clar și strict contractele încheiate. Legea transparenței este în vigoare și obligă ca toate instituțiile guvernamentale, non-guvernamentale și orice organizație ce are profit să declare toate cheltuielile pe care le face. Astfel, chiar putem vedea cum într-o perioadă extrem de scurtă Turcia devine aproape un exemplu al democrației ce ar fi putut să promită multe schimbări. Legea achizițiilor a jucat un rol fundamental în schimbările interne producând o creștere a PIB-ului per capita din această perioadă tocmai pentru că instituțiile interveneau justificat în cazul în care legile nu erau respectate, dar mai presus de atât, clasa politică a fost exclusă din afacerile economice.

Dimensiunea economică este caracterizată de o încercare de a prinde din urmă majoritatea țărilor dezvoltate. Tocmai din acest motiv impactul bunei funcționări instituționale a produs creșteri simultane în investiții, infrastructură, capital uman, educație și sănătate. Implicațiile acestui proces au dus, pe scurt, la creșterea clasei de mijloc, scăderea sărăciei cu aproape 42% și dezvoltarea sectorului privat din regiune (Acemoglu&M. Ucer, Ups and Downs in Turkish Growth 2002-2015: Political Dynamics, the European Union and the Institutional Slide).

Identificarea acestor factori de creștere economică sunt vizibili în creșterea și dezvoltarea capitalului uman al țării. În această perioadă de ascensiune se poate observa că educația și specializările din cadrul universităților cresc și ele la rândul lor odată cu o cerere tot mai ridicată pentru un grup specializat, cu toate că în 2015, scorul total pe care l-a primit Turcia pentru dezvoltarea capitalului uman este de 67.09 plasându-se pe locul 68. Indexul total este compus din indivizii ce urmează un sistem de învățământ în următoarele intervale: sub 15 ani (83,26), grupul 15-24 ani (71,75), 25-54 ani (58,37), 55-64 ani (63,41), 65 și peste (53,86) (World Economic Forum- Human Capital Report-2015). Deși scorul plasează Turcia printre cele mai slabe țări din regiunea Europei și a Asiei, cererea de capital uman specializat se va intensifica în următorii ani, iar autoritățile de la Ankara trebuie să ia în serios acest factor ce poate afecta pe termen lung economia turcească.

Simultan cu aceste rezulate defavorizate, numărul tinerilor din Turcia a crescut semnificativ în universități.

Această observație indică un declin vizibil pentru care Turcia nu este pregătită pentru întreprinde o acțiune clară și concretă. Dacă facem o comparație cu planul pe care Turcia îl avea în anul 2006, dezvoltarea resurselor umane ar fi trebuit să creeze noi locuri de muncă și instituții guvernamentale care să se ocupe de procesul de integrare a forței de muncă tinere indiferent de specializarea sau nivelul de specializare al acestora. Cu toate acestea, observăm că în 2013 scăderea indexului total (Human Capital Report-2013) era alarmant ca rezultatul final din anul 2015 să alăture țara de Albania și Republica Moldova .

Perioada de declin: 2008-prezent

După cum specifica și Daron Acemoglu, este importantă înțelegerea momentului în care mediul politic se implică în afacerile economice ale țării. Instituțiile și cadrele legislative, după care se ghidau în trecut agenții economici, încep să nu mai fie respectate tocmai din constrângerea pe care o impune elita politică. Astfel, punctul culminant este marcat de către cel de-la treilea mandat obținut de către partidul AKP în 2011, regimul a realizat o serie de modificări la legea achiziției prin adăugări și completări ce implicau foarte multe excepții pentru mai multe instituții ce erau legate de ministere și mediau diverse domenii economice. Din acest motiv, vedem cum nivelul de corupție crește, iar multe dintre afacerile din sectorul public și cel privat sunt lăsate în afara transparenței. Marcajul corupției, după cum a fost analizat în mai multe rânduri în Turcia, în perioada 2011-2014 scandalul major a fost legat de planurile de urbanizare ce erau monitorizate de Departamentul de Stat al Dezvoltării și Administrării Locuințelor. Acesta a fost adăugat la lista excepțiilor din legea achizițiilor în 2011, ceea ce a dus în 2013 la implicarea a trei miniștri, inclusiv pe cel al Mediului și Dezvoltării Urbane într-un scandal de corupție. Acesta este doar un exemplu pentru fenomenul dat, mai mult găsiți o listă a scandalurilor de corupție din mediul politic turcesc aici.

Slăbirea instituțiilor și lipsa de transparență a acestora este corelată cu performanța economică a Turciei din ultimii ani, iar proiectele sale economice pot să fie din ce în ce mai îngreunate în anul 2016. După, cum se va vedea pe Harta 1, există o serie de proiecte pe care guvernul turc dorește să le demareze. Instituțiile slabe din țară au dus la o scădere vizibilă a performanței economice. Tocmai din acest motiv observăm că din nou Turcia nu este poziționată foarte bine din punct de vedere al libertății presei. Eforturile de persecutare al jurnaliștilor și limitarea lor prin legi restrictive și economice au dus la catalogarea statului turc ca fiind „NOT FREE”. Declinul celor 5 ani, după cum a fost denumit de către Freedom House, a luat în vedere toate acțiunile și legile demarate de guvernul autoritar de la Ankara pentru a le acorda acest titlu. Scăderea a fost una rapidă de 11 puncte.

Din această situație în care se află Turcia trebuie să nu tragem imediat concluziile despre poziția socio-economică, pentru că nu toate drumurile sunt închise. Râmâne o analiză riguroasă și detaliată a evenimentelor recente, relațiile sale cu ceilalți actori internaționali și reacția autorităților turcești la drumurile sale ce încă nu s-au închis.

Resetarea politicii externe

Relațiile Turciei cu vecinii și partenerii săi externi s-au transformat în ultima perioadă într-un torent de mișcări inexacte, sancțiuni economice și amenințări militare resuscitate de crizele și pericolele ce o însoțesc.

Haosul și conflictele din jur i-au determinat pe turci să abandoneze politica de statu quo în regiune și să-și pericliteze securitatea în Sud și în Sud-Est, având probleme mari cu Siria, Irak și Rusia. Din cauza situării într-un punct foarte problematic al lumii, au în gestiune responsabilitățile întinderii pe două continente, și-i implică în foarte multe zone: în Orientul Apropiat, unde Turcia este una din marile puteri alături doar de Israel și Iran; în Nordul Africii; în lumea sunnită arabă: în lumea arabă musulmană. Deși nu este o țară arabă, este o mare putere musulmană. Controlează economic bazinul Caucazian, este prezentă în Georgia, în Kazahstan, Turkmenistan, atât economic cât și strategic, și-n alte state pe care le consideră țări turcice sau state partenere.

12511125_1025552110851330_1581435209_o

Harta 1. Harta este preluată de pe Google Maps și editată de autori

Pe fondul unor grave probleme interne enumerate mai devreme, pentru autoritățile din Turcia anul 2016 va fi unul substanțial și pe plan extern, mai ales că cele mai importante soluții la crizele interne își pot găsi rezolvarea prin intermediul politicii externe.

Subiectele numeroase și fierbinți de pe agenda regională, împing politica externă a Turciei spre un punct de cotitură, cu precădere ce privește aprofundarea relațiilor cu vechii aliați față de care a fost distantă sau a manifestat atitudini antagoniste.

După cum crede Güven Sak, jurnalistul turc de la Hurriyet Daily News, Turcia trece din nou prin ceea ce se cheamă Sindromul Sèvres, definit ca percepţia generalizată a turcilor de a fi înconjuraţi de duşmani care încearcă să dezbine şi să distrugă Turcia. Denumire ce provine de la Tratatul de la Sèvres, din 1920, care stabilea încheierea păcii cu Imperiul Otoman şi împărţirea acestui stat între puterile aliate (Franţa, Marea Britanie şi Italia).

Conform unui sondaj al German Marshall Fund de anul trecut, cu numele de „Turkish Perceptions Survey 2015”, realizat înainte ca aviația turcă să doboare avionul rusesc și relațiile dintre cele două puteri să intre pe un curs descendent, în jur de 50% din cetățenii turci nu au reușit să dea un răspuns clar cu privire la cel mai important partener extern al Turciei.
Din datele acestui sondaj, observăm cum 63% din respondenți, consideră Azerbaidjanul cel mai apropiat stat față de Turcia, pe când restul statelor, le notează negativ. Uniunea Europeană și Germania, se bucură de aprecierea a 41% și, respectiv, de 38% dintre respondenți. Urmează Statele Unite ale Americii, aliat strategic al Turciei privit favorabil doar de 23% dintre turci, Rusia cu 26%, Iranul și Irakul cu aproape același scor, puțin peste 20%, Siria 14%, pe când cel mai scăzut rezultat pozitiv l-au primit Armenia și Israel cu 15% și 14%.

Grafic

Fig.2 Grafic editat de autori după rezultatele sondajului German Marshall Fund, cu titlul: Turkish Perceptions Survey 2015 (iunie 2015, p.5)

Emoțiile și nesiguranța au însoțit atât populația cât și conducerea Turciei în anul 2015, iar datele problemei vor avea nevoie de o atenție sporită, atât intern, cât și extern, multe din cele interne fiind strâns legate de provocările din afara țării.

Se prevăd discuții foarte interesante și cu o miză ridicată în bilateral cu SUA, Rusia, Israel, Afganistan, și multiple discuții cu UE, statele din Caucaz, apoi, în noi formate cu la Siria și Irak. Drumul va fi lung și anevoios.

Turcia – SUA

Relațiile Turciei cu Statele Unite ale Americii sunt în momentul de față nesigure. Tocmai din problemele ilustrate mai sus putem observa că există o creștere tot mai mare a grijilor pe care le au reprezentații americani față de problemele interne ale Turciei, pornind de la marcările interne politice și sociale pe care reprezentanți turci nu le-au rezolvat până acum.

Nu vom dori să intrăm în acest caz în istoria lungă a relațiilor diplomatice și colaborările turcești cu această țară. Ceea ce se prefigurează în momentul de față în proiectele celor două țări este, în primul rând, combaterea inamicului comun pe care cele două state îl declară, ceea ce poate să ducă la o apropiere între ele.

Luând în considerare problemele pe care le-a întâmpinat la nivel regional, guvernul de la Ankara nu va dori ca această apropriere să se consolideze în anul 2016, întrucât SUA este un important aliat ce stă pe un picior de egalitate, tocmai pentru poziționarea strategică pe care o deține față de lupta împotriva terorismului din Siria (ISIS). De asemenea, SUA poate să servească drept un ajutor fundamental în proiectele economice demarate de turci în anii trecuți. Ajutoarele pe care le poate primi Turcia sunt diversificate, începând de la acordarea unui transfer tehnologic miliar, atragerea investitorilor străini, și rezolvarea crizei energetice în care se află țara în momentul de față.

Turcia – Rusia

Episodul nefericit dar nu și întâmplător al doborârii unui bombardier rusesc de atac SU-24M la frontiera turco – siriană a marcat relațiile dintre cele două state pentru mult timp înainte.  Intervenția militară a Rusiei în Siria, la sfârșitul lunii septembrie 2015, a generat o nouă sursă de frustrare pentru Turcia. Președintele Recep Erdogan nu a mai fost dispus să treacă cu vederea hărțuirea turcmenilor sirieni de către trupele lui Assad, cu atât mai mult, nu a putut accepta atacurile repetate ale aviației rusești asupra unor tabere de la frontieră, pe care Ankara le sprijinea, considerând locuitorii respectivi drept etnici turci.

Incidentul odată produs, a cauzat o mulțime de abandonuri strategice și economice ale celor două părți. Construcția gazoductului Turkish Stream estimată să debuteze în iunie 2016, pentru sporirea livrărilor cu 63 miliarde metri cubi pe an din care 43 miliarde pentru Turcia, a fost suspendată pe o perioadă nedeterminată. Nu însă și livrările de gaze. O ușă întredeschisă a fost lăsată și pe discuțiile referitoare la construcția unei centrale nucleare în Turcia.

Incidente de tipul celui petrecut la Krasnodar unde au fost reținuți și expulzți 39 de afaceriști turci vor face parte în continuare din măsurile mai mult susceptibile decât hotărâte ale Rusiei.

Sancțiunile vor continua pe sectorul serviciilor, firmelor de construcții, produselor agricole și interdicțiilor de călătorie ale cetățenilor simpli. La fel, mutările militare menite să crească presiunea vor continua să apară. Un exemplu în acest sens, este semnarea la nici o lună de la primele ciocniri diplomatice dintre Moscova și Ankara, a unui acord ruso-armeancare prevede crearea unui sistem de apărare aerian regional în Caucazul de Sud între Federația Rusă și Armenia. Acesta limitează ambițiile Turciei în zonă și nu face decât să tensioneze și mai mult situația.

Cele două state se vor mai confrunta cu privire la rămânerea sau retragerea lui Assad, atitudinea Rusiei care a intrat în Siria tocmai pentru al sprijini pe actualul lider de la Damasc fiind greu de schimbat, la fel ca și cea a lui Erdogan care i-a fost ostil liderului de la Damasc în ultimii ani.

Ruptura relației strategice însoțită de un noian de acuzații între cele două părți va acorda mai multe șanse pentru revigorarea altor parteneriate.

Turcia – UE

Din 1 iulie 2012, când Ciprul a preluat președenția semestrială a Uniunii Europene, relațiile și negocierile de aderare a Turciei la UE, au stagnat. A fost nevoie de mai bine de trei ani și o criză serioasă ca cea a refugiaților ca Uniunea Europeană să devină inițiatoarea reluării discuțiilor. După Summitul șefilor de stat sau guvern din UE cu Turcia, 29 noiembrie 2015, anunțul destinderii între cele două părți s-a produs. Turcia a opținut numeroase avantaje în schimbul unor lucruri pe care nici nu era obligată să le gestioneze, dar nici nu le putea neglija – refugiații. Pe lângă sprijinul financiar european de 3 miliarde de euro pe o durată de doi ani, în schimbul gestiunii migranților și reducerii accesului lor spre Europa, Turcia, va încerca în 2016, să-și dinamizeze exporturile spre statele europene acordând propriei economii o infuzie financiară.

Reluarea colaborării cu europenii reprezintă și o alternativă indispensabilă la sancțiunile rusești ce vor cunoaște o extindere, după cum promit oficialii Kremlinului. În plus, liberalizarea regimului de vize pentru cetățenii turci care călătoresc în spațiul european este un cadou important pe care actualul regim de la Ankara îl poate oferi propriilor cetățeni.

În schimb, Uniunea Europeană nu are garanția că Turcia nu va mai fi, pe foarte multe subiecte, același partener incomod, chiar infrecventabil, atât din cauza derivei autoritariste (care pune sub semnul întrebării calitatea democrației turce), cât și a veleității Ankarei de a deveni o putere regională concurentă. Rămâne o problemă deschisă cum vor fi gestionați banii europeni de către instituțiile guvernamentale turcești și dacă elitele politice vor dori din nou să controleze distribuția astfel încât aceștia să ajungă la refugiați.

Turcia – Israel

Normalizarea relațiilor între cele două state prezintă un avantaj pentru ambele părți. Israelul simte din ce în ce mai mult creșterea pericolului la adresa propriei securități, temere alimentată de conflictele regionale. În același timp, Turcia este nevoită, pe termen lung, să caute alternative energetice la cele rusești.

Cele două țări sunt gata să relanseze discuțiile în privința livrărilor de gaze, să clarifice termenii reprezentării diplomatice cu o revizuire a acordurilor militare. În prezent, au loc negocieri privind satisfacerea cererii Turciei de a suspenda blocada israeliană asupra Fâșiei Gaza și plata unor compensații de către Israel pentru uciderea activiștilor turci.

Conflictul din Gaza și diplomația intransigentă a ambilor lideri, Benjamin Netanyahu și Recep Erdogan, vor afecta negativ, și în 2016, proiectele comune ale celor două state.

Turcia – Siria

Anul 2015 a fost unul de vârf pentru gruparea teroristă Daesh. Războiul contra acestei tabere partizane va continua și în 2016. Interesele președintelui turc, Recep Erogan, vor rămâne asemănătoare cu cele din debutul războiului civil din Siria. Se va pronunța împotriva lui Bashar al Assad, va ataca Statul Islamic atât cât o cer interesele de la frontiera țării sale, apoi, va descuraja întărirea kurzilor din regiune acționând, de data aceasta, indirect pentru a nu-și supăra aliații.

Guvernul de la Ankara nu va renunța la ideea creării unei zone tampon la granița sa cu Siria. Vor face tot posibilul să atragă și statele Uniunii Europene în acest plan în numele unei zone stabile pentru refugiații sirieni.

Turcia – Irak

Turcia va continuă colaborarea foarte apropiată cu regiunea autonomă Kurdistanul irakian. În această zonă locuiesc kurzii pe care autoritățile de la Ankara le tolerează și le controlează. Retragerea contingentului militar din tabăra de la Bashiqa din nordul Irakului a început și va continua cât se poate de greu. Relațiile dintre cele două state nu pot fi decât tensionate atât timp cât Irakul e devastat și lipsit de organizare iar Turcia se implică în acest sens.

Unul din obiectivele importante ale oficialilor de la Bagdad în anul următor va fi revenirea pe piața petrolului. Acest fapt va putea duce la sporirea comerțului între cele două state vecine.

Turcia – Afganistan

Turcia este prezentă cu 500 de militari în Afganistan, în cadrul misiunii NATO „Resolute Support”, la care mai iau parte militari din 40 de țări membre NATO și state partenere. Staționarea va continua și în 2016. Anunțul a fost făcut în octombrie 2015 de către oficialii de la Ankara, când au decis menținere actualelor desfășurări de trupe alături de SUA, Germania și Italia.

Președintele Erdoğan, a subliniat continuarea cooperării Turciei cu Afganistanul în domeniile politic, economic, comercial și cultural. Cele două părți au semnat trei acorduri, inclusiv un Memorandum de înțelegere privind solidaritate politică, cooperarea în domeniul securității și o declarație în privința construirii unui campus universitar la Universitatea din Kabul.

Turcia are pregătită o agendă complexă în relația cu Afganistanul. Ea colaborează, prin intermediul unor organizații neguvernamentale, cu multiple triburi și populații locale din Afganistan, unele necontrolate de autoritățile de la Kabul, în vederea contracarării terorismului. La aceasta se mai adaugă interesul față de exporturi și realizarea gazoductului dintre Turkmenistan, Afganistan, Pakistan şi India (TAPI), care ar lega Turkmenistanul, Afganistanul și Pakistanul.

Sancțiunile economice rusești

Nu a trecut foarte mult timp de când oficialii ruși, prin vocea lui Serghey Lavrov, criticau în termeni duri sancțiunile impuse de Uniunea Europeană Rusiei. După incidentul aviatic cu Turcia, aceleași autorități ruse nu au ezitat să sancționeze prompt statul care i-ar fi taxat nediplomatic și le-ar fi subminat influența militară. A fost instrumentul cel mai la îndemână președintelui rus.

Analiza datelor cu privire la schimburile comerciale confirmă pierderile pe care le vor suporta ambele părți. Sunt pierderi economice în primul rând. Producătorii de legume din Turcia vor fi nevoiți în 2016 să suporte pierderi importante în căutarea unor noi piețe de desfacere după ce o piață atât de mare ca cea rusească le-a fost interzisă. 17% din exporturile turcești de legume erau destinate pieței din Federația Rusă.

O altă pierdere vor fi cei 1,5 miliarde de dolari pe care turiștii ruși îi lăsau în fiecare an în Turcia, conform unei evaluări realizate de expertul Andrey Movchan de la Centrul Canergie din Moscova. Deficitul comercial este completat de pierderile contractelor companiilor de construcții  turcești, ajungând la cifra de 1,5 miliarde de dolari conform unor estimări.

În mod cert embargoul venit din partea Federației Ruse este unul incomod, pierzător, dar nu și extrem de sever pentru economia turcească. Impactul economic poate atinge cote de 0,3% sau 0,4% din Produsul Intern Brut, în versiunea celor mai pesimiste scenarii, conform evaluărilor vicepremierului turc al economiei Mehmet Simsek.

Securitatea energetică

Deși identificarea problemelor ce au dus la o răcire a relațiilor cu Federația Rusă atinge aspecte atât pe filon diplomatic, cât și economic, Turcia încă se poziționează foarte bine pe planul energetic. În ciuda faptului că 55% din gazul folosit provine din Rusia,  Turcia nu trebuie să își facă probleme în privința opririi furnizării de gaz natural din partea Moscovei. Motivul constă în nevoia Rusiei de a folosi strâmtorile turcești pentru a trece cu navele de război în Marea Mediteraneană.

Pe de altă parte, autoritățile turcești au luat în serios sancțiunile rusești ce au dus la pierderea unor proiecte importante demarate de oamenii de afaceri turci în Rusia. Ankara nu a așteptat, iar pe data de 3 decembrie 2015 a anunțat accelerarea proiectului TANAP susținut de Uniunea Europeană – gazoductului va porni din Azerbaijan și care va trece prin Georgia, Turcia, cu extindere spre Europa. Proiectul reprezintă o distribuire a energiei ce vine din est. Prim-Ministrul turc Ahmet Davutoglu a anunțat că proiectul va fi terminat până în 2018.

În al doilea rând, relațiile cu ExxonMobile au fost semnalate încă din anul trecut, iar explorările pentru gazele de șist sunt în desfășurare. Tocmai în acest sens vedem o țară care încearcă să devină cât mai independentă de gazul rusesc

Importanța acestor mișcări sunt în primul rând evidențiate de efectele pe termenul lung, chiar dacă în momentul de față sunt într-o stare incipientă.

Societatea și valul refugiaților

După energie, un alt capitol destul de complicat care va apăsa societatea, respectiv decidenții politici turci, va fi criza refugiaților. Turcia găzduiește în prezent cel mai mare număr de refugiați din Sira și Irak. Surse oficiale ale ONU anunțau la sfârșitul anului 2015 că aproape 2 milioane de  refugiați sirieni se află pe teritoriul acestei țări, numărul continuând să crească.

În prezent, există între 250 de mii și 300 de mii de azilanți care locuiesc în 25 de tabere special amenajate, ceilalți fiind dispersați pe întreg teritoriul țării, în special prin orașele din apropierea graniței cu Siria. Alte aproape un milion de persoane se estimează că ar locui în Istambul pe cont propriu.

Efortul autorităților cu privire la găzduirea  oamenilor ce traversează frontiera siriano-turcă și cea irakiană, nu poate fi neglijat. Cu toate aceste mobilizări, raportul Amnesty International nu prezintă Turcia drept o gazdă de invidiat deoarece au fost constatate tratamente brutale și numeroase cazuri de deportări în Siria și Irak a celor care solicită protecție. Condițiile de trai ale acestor comunități mari de străini sunt precare din cauza lipsei serviciilor medicale, lipsei banilor și a posibilității încadrării în câmpul muncii.

Resentimentele între populația turcă și cea siriană nu vor întârzia să apară. O serie de articole din presa locală subliniau foarte multe plângeri din partea băștinașilor cu privire la kurzii sirieni, la adresa numeroaselor grupuri de tineri refugiați care nu au locuri de muncă și devin agresivi și mai ales la copiii care nu merg la școală. La fel, numeroase studii cum e și cel realizat de expertul Şenay Özden pe tema „Syrian Refugees in Turkey” din 2013 și ulterior, indică faptul că majoritatea turcilor îi percep pe sirieni drept oameni nevoiași care le fură locurile de muncă și le pun în pericol siguranța. Gestionată incorect această problemă se poate transforma într-o adevărată povară socială.

Problema kurzilor de la granițele turcești

Problema kurzilor de pe teritoriul turcesc și din întreaga regiune se va acutiza în următoara perioadă. Turcia este pe punctul de a încheia o serie de parteneriate ce autorizează planuri militare de intrare în Siria pentru combaterea Statului Islamic ce se afla la finalul anului trecut chiar la granița acestora, după cum a indicat BBC și se poate vedea pe hartă mai sus.Erdogan Turcia

Kurzii vor continua să fie persecutați în regiune din mai multe perspective din partea decidenților de la Ankara. După cum s-a văzut în mai multe rânduri anul trecut, de la lipsa de interes asupra succeselor obținute de militanții kurzi în războiul contra ISIS până la tensiuni interne. Turcia nu dorește să vadă o regiune kurdă capabilă să se conducă singură, iar acest fenomen va duce la o situație extrem de tensionată în momentul când turcii vor lansa atacuri împotriva terorismului din regiune și armata turcească terestră se va întâlni cu YPG-ul, nu putem să nu ne așteptăm la întâmpinări ostile din partea turcească.

Căile închise și deschise ale Turciei

Scăderea libertății de exprimare și slăbirea instituțională pe plan intern, atrage numeroase semnale de alarmă din partea aliaților (mai ales SUA) care se uită cu îngrijorare la a evenimentele din Turcia. Astfel, proiectele economice se vor confrunta cu corpurile instituționale guvernamentale și vor întâmpina dificultăți birocratice.

Trebuie să specificăm clar că această birocrație, o dată cu reapariția clasei politice în sfera economică, nu trebuie să fie o surpriză pentru nimeni dacă proiectele atât energetice cât și cele din sectorul privat din țară vor fi sistematic încetinite. Tocmai din acest motiv, atenția pe proiectul TANAP și a prezenței investitorilor străini precum ExxonMobile vor avea întârzieri, iar estimările miniștrilor aflați momentan în funcții riscă mai degrabă să devină nerealiste. Orice decizii economice ce pot afecta situația politică, aducând după sine noi critici din partea populației și vor tensiona și mai mult situația internă.

Din proiectele economice pe care le-a demarat, rolul importat ce a fost subminat treptat de instituțiile slabe a fost cel al dezvoltării capitalului uman al țării (analizat mai sus). Toatele proiectele necesită un capital uman specializat, altfel un sistem educativ puternic ar fi adus Turcia pe un plan câștigător în negocierea cu investitorii străini. Cel mai probabil că autoritățile se vor confrunta cu un gol de tehnicieni ce ar trebui să fie înlocuit cu experți străini sau cu o urgență de specializare rapidă (sub forma unei crize majore) a forței de muncă.

În concluzie cu privire la politica externă, Turcia a rămas până acum în vecinătate adepta menținerii status quo-ului în contextul implicațiilor de aderare la UE și a evoluțiilor geopolitice, atât în zona extinsă a Mării Negre și în bazinul Mării Caspice, cât și în Orientul Mijlociu. Problemele interne duc la scăderea încrederii populației în clasa politică actuală din care rezultă că Turcia nu va fi capabilă să implice în rezolvarea conflictelor cu vecinii problemă. Este în creștere dorința Turciei de a se afirma ca un puternic lider regional, nevoia de a-și promova propriile interese regionale, inclusiv în raporturile cu SUA, UE, și față de vechiul nou adversar, Federația Rusă. Totul este posibil dacă și numai dacă Turcia își va rezolva problemele interne.

*Opiniile exprimate în acest articol sunt responsabilitatea autorilor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a Fundației Universitare a Mării Negre sau a Academiei Române


Mihai_Bârsan

Bârsan Mihai-Lucian a absolvit Facultatea de Filosofie la secția de Filosofie Teoretică în anul 2013. A absolvit masterul în cadrul aceleiași facultăți specializat pe Studii Europene și Etica Relațiilor Internaționale cu o disertație pe tema „Dezvoltarea tehnologică și progresul tehnologic-din perspectivă economică”. Are certificat de formator acreditat ANC cu specializări pe comunicare și new media. În prezent este înscris la Școala Doctorală din cadrul Facultății de Sociologie și Asistență Socială, Universitatea din București.

.

Radu_CupceaRadu Cupcea este din anul 2012 este licenţiat în Ştiinţe Politice la Facultatea de Ştiinţe Sociale al Universităţii din Craiova. Masterand la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, Departamentul Relaţii Internaţionale, specializarea Integrare Europeană – Politică şi Economie Europeană. Din 2011 este colaborator la portalul euroregional Transilvania Regional Business pe domeniu politică din Republica Moldova, după ce a absolvit cursurile de Jurnalism şi Comunicare Media la Business and Communication Research Center. A realizat diverse activităţi de voluntariat şi cursuri antreprenoriale din cadrul Pro Vobis – Centrul Naţional de Resurse pentru Voluntariat. Din decembrie 2012 colaborator, consilier pe probleme politice la Parlamentul României.