Adevarata miza din Coreea

Petrișor Peiu | Ziare.com | 21.08.2017

Paralela 38 desparte doua lumi; paralela 38 este, de multi ani, o granita cat se poate de reala care desparte o natiune si un glob intr-un mod in care nu s-a mai vazut pana acum in istorie.

La sud de paralela 38 se afla Hanguk (tara lui Han), iar la nord Choson (tara diminetilor linistite), invecinata la nord-vest cu China si la nord-est cu Federatia Rusa.

Ambele state (Republica Populara Democratica Coreeana in nord si Republica Coreea in sud) sunt populate, cu o omogenitate etnica remarcabila, de acelasi popor, cel coreean, unul dintre popoarele asiatice multimilenare.

Toata peninsula coreeana are 220.000 kmp si este impartita aproximativ egal intre cele doua state: 120.000 kmp are Coreea de Nord si 100.000 kmp are Coreea de Sud.

In nord traiesc 25 milioane de locuitori (locul 48 pe glob), care produc un PIB (in cifre comparabile, la paritatea puterii de cumparare) de 40 miliarde de dolari (a 110-a economie a lumii), adica aproximativ 1.800 dolari/locuitor (locul 180 mondial).

Datoria externa (toata catre China) este de 5 miliarde de dolari (30% din PIB-ul nominal).

In sud traiesc 51,3 milioane locuitori (a 27-a cea mai populata tara din lume), care produc un PIB nominal de 1.321 miliarde de dolari (PIB/capita nominal: 26.000 de dolari) si (in cifre comparabile), un PIB (PPP) de peste 2.000 miliarde de dolari (a 13-a economie a lumii), cu un PIB/capita (PPP) de aproape 38.000 de dolari (pozitia 28 pe glob).

Coreea de Nord este al 119-lea exportator mondial, cu putin sub 3 miliarde de dolari si al 141-lea importator mondial, cu peste 3,5 miliarde de dolari, iar Coreea de Sud este al cincilea cel mai mare exportator din lume si al saptelea cel mai mare importator; in Coreea de Nord, din cei peste 25.000 km drumuri, numai 725 sunt asfaltati, iar Coreea de Sud detine 3.000 de km de austrazi si drumuri expres; sistemul sud-coreean de trenuri de mare viteza KTX, operat de Korail, include 2 linii Gyeongbu (aprox. 500 km) si Honam (aprox. 250 km).

Sintetic vorbind, Sudul are o performanta economica de 20 de ori mai buna decat a Nordului.

De fapt, Coreea de Nord este printre cele mai sarace 20 de state ale lumii, iar Coreea de Sud este una dintre cele mai dezvoltate tari din lume.

In Coreea de Nord, cele peste 3.500 de ferme de stat si cooperative agricole detin printre cele mai productive terenuri din lume, dar sunt lovite de criza fertilizatoarelor si ingrasamintelor, productia alimentara fiind insuficienta, astfel incat, la mijlocul anilor 90, aici au murit de foame cateva sute de mii de oameni.

Republica Coreea este membra in G-20 si OECD, detine al 8-lea cel mai mare venit pe gospodarie din lume, prezinta cel mai ridicat salariu mediu si venit/capita din Asia, precum si cel mai mare procentaj din lume de tineri cu educatie tertiara.

Coreea de Sud este cea mai inovativa tara din lume, conform Bloomberg Innovation Index, avand cea mai rapida conexiune de Internet din lume si detinand primul loc in lume in e-Government, penetrare a tehnologiei 4G LTE si locul secund in lume in utilizarea de smartphone si ICT Development Index.

Separarea fizica a doua parti ale aceleiasi natiuni a fost atat de eficienta incat s-a ajuns, in cateva decenii, la diferente fizice incredibile: iata, de exemplu, diferente de inaltime de 10 cm intre copii si adolescenti baieti:

Sursa: Pak, S. (2010). The growth status of North Korean refugee children and adolescents from 6 to 19 years of age. Economics and Human Biology, 8, 385-395.

In ultimele luni suntem bombardati cu stiri si comentarii, care mai de care mai savante, care ne prezinta evolutii socante in regiune: Coreea de Nord isi dezvolta alarmant de repede arsenalul nuclear, Statele Unite ameninta cu un raspuns pe masura, iar lumea intreaga este speriata de eventualitatea izbucnirii unui razboi mondial atomic din aceasta mica peninsula.

De fapt, confruntarea din peninsula coreeana nu este intre regimul bufonului de la Pyongyang si impetuosul presedinte Trump. Da, aici, confruntarea demult este intre cinismul si ipocrizia Chinei si dorinta de reunificare a coreenilor.

 

Cum a inceput totul?

Dupa capitularea Japoniei, Natiunile Unite au impus o administrare provizorie separata: URSS administra teritoriul la nord de paralela 38, iar SUA portiunea de la sudul paralelei 38.
In februarie 1946, s-a infiintat „Comitetul popular provizoriu pentru Coreea de Nord”, iar la 9 septembrie 1948 s-a proclamat RPDC (Republica Populara Democrata Coreeana), urmata imediat de proclamarea Republicii Coreea.

Pe 25 iunie 1950, Coreea de Nord a atacat Sudul si a cucerit aproape toata tara, in afara „perimetrului Busan” (cam 10% din teritoriu). In septembrie 1950, fortele americane conduse de gen. Douglas MacArthur au debarcat la Incheon (160 km in spatele liniilor inamice); pe 25 septembrie, americanii elibereaza Seulul, iar in octombrie trec linia de demarcatie (paralela 38).

In octombrie-decembrie 1950, trupele chineze intra in razboi de partea Nordului, respingand atacul Sudului si trecand linia de demarcatie; americanii riposteaza si totul se incheie cu armistitiul din 27 iulie 1953, ramas pana astazi paradigma relatiilor din peninsula.

In asa-numitul razboi coreean, China comunista a pierdut 1.350.000 de oameni care au murit pentru a sprijini agresiunea Coreei comuniste in Sud.

 

Ce s-a intamplat dupa razboi?

Coreea de Sud a devenit statul prosper care este astazi si a pus in centrul actiunii sale politice conceptul de „reunificare”, dezvoltand chiar institutii politice in acest sens (Ministerul Reunificarii), iar Statele Unite si-au definit ca prioritate politica in regiune sprijinirea reunificarii pasnice a peninsulei.

Pentru a descrie cat mai bine evolutia Coreei de Nord, putem identifica patru mari perioade:

  1. perioada de pana in 1975, cand se afla la un nivel de performanta economica si tehnologica comparabile cu Coreea de Sud;
  2. perioada 1975-1990, cand a avut loc o „incremenire in proiect”, caracterizata de stagnarea la nivelul anilor 70;
  3. perioada 1990-2012, caracterizata prin prabusire economica, foamete si sacrificarea intregii economii si populatii in favoarea complexului militar
  4. perioada de dupa 2012, cand orice aparenta a fost abandonata (chiar si puternica armata), orice resursa consumandu-se doar pentru a alimenta efortul de dezvoltare a unei singure tehnologii: armele de distrugere in masa (rachete balistice cu incarcatura nucleara), necesare unei politici de descurajare a potentialilor inamici.

 

China cea cinica si ipocrita

China este ingrozita de realitatea unui triunghi strategic de influenta americana in estul sau (Japonia-Coreea de Sud- Taiwan) si are, inca din anii ’50, ca prioritate in regiune impiedicarea, cu orice pret, a reunificarii coreene, fiind constienta ca acest lucru ar aduce lumea libera la granitele sale terestre.

Si atunci, China a dezvoltat o politica ipocrita si cinica, specifica statelor autoritare: se comporta ca si cum ar media intre americani si regimul nord-coreean.

De fapt, inca din anii ’50, regimul clanului Kim de la Pyongyang este o creatie a Beijingului: China comunista este responsabila de 85-90% din comertul exterior al Coreei de Nord, de toata cantitatea de combustibil importata si consumata la nord de paralela 38 si de absolut orice mililitru de combustibil (kerosen) pentru aviatia militara nord-coreeana.

Orice dolar care finanteaza Pyongyang-ul provine din bancile chineze si o treime din alimentele consumate in Coreea de Nord provin din China. De altfel, recent, SUA au dispus sanctionarea unei banci chinezesti de stat care asista spalarea de bani de catre membrii familiei Kim.

China are o granita terestra de 880 km cu Coreea de Nord si se teme teribil ca ar putea imparti aceasta granita cu o Coree reunificata, puternica economic si loiala prieteniei cu americanii.

Desi pare ca asista impasibil la spirala dezvoltarii rachetelor balistice de catre regimul comunist coreean, China este, de fapt, incapabila sa gestioneze situatia creata: ca raspuns la testele balistice nord-coreene, americanii au decis sa extinda capabilitatile sistemului THAAD (Terminal High Altitude Area Defense), instalat langa Seul si capabil sa limiteze nu doar actiunea rachetelor balistice nord-coreene, ci si posibilitatea chineza de a raspunde simetric unor lovituri americane.

Mai mult, Administratia Trump a pus China in fata unei alegeri dificile: fie Washingtonul va declansa procedurile anti-dumping impotriva exporturilor de otel chinezesti si procedurile de investigare a respectarii drepturilor de proprietate intelectuala de catre chinezi, fie Beijingul va accepta sa aplice sanctiunile impotriva Pyogyang-ului decise de catre Consiliul de Securitate.

Se pare ca Washingtonul nu a uitat o situatie similara din 2003, cand o sistare de numai trei zile a livrarilor de combustibil din China catre Coreea de Nord a adus instantaneu Pyongyang-ul la masa negocierilor cu Vestul…

Desi a masat 150.000 de militari la granita cu Coreea comunista si a amenintat SUA cu o riposta impotriva unei eventuale prime lovituri americane contra regimului Kim, Beijingul nu va risca un razboi global pentru nebunia unui bufon.

Dezvoltarea economica impresionanta din ultimii 20 de ani au adus China comunista in pozitia de prima economie a lumii (in cifre comparabile, PPP), dar nu a reusit sa asigure statului asiatic o pozitie de putere globala. Lipsa unei forte militare pe masura, precum si lipsa unor valori politice, fac din China un actor secundar in afacerile internationale, cu succese punctuale in Africa sau America Latina, dar fara o pozitie pregnanta pe piata politica globala.

Relansarea multor variante de „drum al matasii” nu reuseste sa acopere lipsa de consistenta globala a Beijingului.

Pe acest fond, criza din Coreea accentueaza o vulnerabilitate majora a Chinei din vecinatatea sa imediata: un stat care propaga cooperarea internationala si coexistenta pasnica are o politica regionala bazata pe impiedicarea reunificarii poporului coreean! Masca cinismului cu care politicienii chinezi se promoveaza ca aparatori ai pacii globale se pare ca a cazut la proba adevarului…

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN).