27 de ani cat doua razboaie mondiale

Petrișor Peiu | Ziare.com | 27.09.2017

Romania a pierdut in Primul Razboi Mondial 220.000 de soldati si ofiteri si inca 250.000 de civili (morti mai ales ca urmare a tifosului exantematic); probabil inca 50.000 de romani au murit luptand in armate straine (austro-ungara sau rusa).

Aproape 100.000 de romani au murit sub haina militara in cel de-Al Doilea Razboi Mondial si inca 200.000 au murit in lagarele de prizonieri. Cateva sute de mii de evrei cetateni romani au murit in timpul razboiului (cei mai multi dintre ei din teritoriul aflat sub stapanirea maghiara in Ardealul de Nord).

Desi greu de numarat, victimele regimului comunist (detinuti politici morti in lagare de munca, deportati sau in puscarie) sunt probabil cateva sute de mii (raportul Tismaneanu indica 350.000 de victime, dar este puternic criticat ca minimalizand acest numar).

Practic, in timpul celor mai ucigatoare razboaie pe care le-a cunoscut Romania si in timpul celei mai criminale prigoane impotriva romanilor (cea comunista), tara a pierdut 2 milioane de cetateni.

Ei bine, dupa anul 2000, au plecat din tara cel putin 3,5 milioane de romani (estimeaza Organizatia Natiunilor Unite), adica 17% din populatie.

Practic, in intervalul in care Romania se afla „in cea mai buna perioada din istorie”, am pierdut de doua ori mai multi oameni decat in doua razboaie mondiale plus prigoana anilor 45-60!

Istoricii spun, pe buna dreptate, ca, imediat dupa preluarea puterii de catre regimul comunist, intre 1945 si 1960, Romania si-a pierdut aproape intreaga elita intelectuala, desi o parte buna dintre supravietuitori au fost „reintegrati cu restrictii pentru functiile de conducere” in societate.

Dar acum? Peste 14.000 de doctori au plecat din tara dupa 2008, la care putem adauga si aproape 30.000 de asistenti medicali. Aici au ramas aproximativ 57.000 de medici, adica o cincime dintre medicii romani au plecat, probabil definitiv.

In spitale profeseaza sub 15.000 de doctori, cam jumatate din cati ar fi trebuit sa fie pentru a intretine functionalitatea sistemului. Anual, Romania „produce” cam 3.000 de doctori si pierde 3.500, adica a saptea parte.

Dupa 1990, 300.000 de ingineri au plecat din tara, adica am pierdut o treime din totalul cadrelor tehnice, cei mai multi dintre ei in anii de pana la intrarea in Uniunea Europeana. Astazi „doar” aproximativ 18-20% dintre inginerii romani mai pleaca in strainatate.

Varful acestui exod s-a atins in 1999, cand au ramas in tara doar 5 dintre cei 250 de absolventi de Automatica si Calculatoare de la Politehnica bucuresteana; in 2000, situatia s-a imbunatatit: au ramas 7, iar in 2001 au ramas 11! In deceniul 1990-2000, un sfert din cadrele tehnice emigrate in Canada erau romani.

Romania a pierdut teritorii vaste (Basarabia, nordul Bucovinei, Cadrilaterul), a pierdut resurse naturale pretioase (petrolul si gazele exploatate irational in anii ’60-’90), a pierdut o treime din suprafata impadurita, a pierdut mlastinile din Lunca Dunarii, a pierdut un sfert din Delta Dunarii (pe care l-am transformat in ferme de porumb!), a pierdut a noua flota a lumii, a pierdut 1% din productia de otel a lumii, a pierdut dreptul de a-si extrage jumatate din petrolul propriu, a pierdut jumatate din resursa de peste (in special in Dunare si Delta), a pierdut unele dintre cele mai productive perimetre de pescuit oceanic ale lumii, dar nimic nu se compara cu pierderea catastrofala si ireparabila a unei cincimi de populatie.

Toata lumea buna de la Bucuresti (politicieni, analisti, jurnalisti, experti, moderatori de televiziune, invitati permanenti, kilograme de gigibecali si geluvisani) deplange in fel si chip orice subiect european, mondial, regional, dar foarte putini realizeaza, si si mai putini vorbesc, despre cea mai dureroasa si (singura) ireversibila pierdere a tarii: unul din cinci romani a plecat definitiv!

Ce consecinte a avut exodul unui roman din cinci

In primul rand, politicienii au scapat de presiunea de a avea grija si a gandi pentru romani mai multi si mai destepti si, trecand la lucruri serioase, s-a echilibrat deficitul de cont curent: romanii plecati in strainatate au trimis acasa mai multi bani decat toate investitiile straine la un loc; practic, banii (asa, putini, trimisi acasa) au hranit consumul intern, permitand perpetuarea la putere a unor incapabili.

In al doilea rand, s-a pierdut orice posibilitate de a aduce in Romania investitii in industrii cu valoare adaugata mare: daca ne-au plecat inginerii, nu se mai investeste in tehnologie, ci in fabrici de nivelul anilor ’80, unde multi oameni produc lucruri simple si ieftine.

Nu mai exista astazi nicio firma romaneasca mare capabila sa proiecteze si sa construiasca mari realizari ingineresti. Ar mai avea cine sa faca astazi un baraj de la Vidraru? Sau de la Portile de Fier? Poate firmele straine care castiga pe banda rulanta contractele de modernizare.

Ar mai fi vreo firma romaneasca acum capabila sa construiasca un pod la Cernavoda sau la Ruse? Din cate se pare, romanii participa la astfel de lucrari doar cu partea de sapaturi si cu cantina mobila, toata tehnologia vine „de afara”…

Nefiind suficienti contribuabili, iar cei existenti avand salarii prea mici, deficitele fondurilor de pensii si sanatate au devenit cronice, insuportabile pentru o societate moderna.

Romania a ajuns sa depinda de capriciile pietei imobiliare pentru a afla daca are sau nu crestere. Suntem saraci (averea gospodariilor din Romania era la mijlocul lui 2016 de numai 229 miliarde de dolari, in scadere puternica fata de anii de dinainte de criza, din cauza prabusirii preturilor imobilelor, mult sub averea de 256 miliarde de dolari a ungurilor, sau sub cea de peste 400 de miliarde de dolari a cehilor si sub cea de aproape 800 miliarde de dolari a polonezilor), pentru ca nu avem alta avere decat cea imobiliara si nu avem alta avere, pentru ca suntem lipsiti de forta de munca inalt calificata, care sa produca si altceva…

Unde am fi fost daca acest exod nu ar fi avut loc?

Am fi avut astazi un PIB nominal cu cel putin o treime mai mare (cei 3,5 milioane de romani plecati reprezinta 70% din forta de munca activa ramasa – cam 5 milioane de oameni), adica eram la nivelul de a 33-a economie a lumii (nu a 52-a), peste Hong Kong, Danemarca, Singapore si muuult peste Grecia sau Cehia, pe care visam sa le depasim la anul.

Romania ar avea a saptea populatie medicala din Uniunea Europeana si ar fi a cincea putere inginereasca a Uniunii Europene si am fi, probabil, a patra putere a fizicii Uniunii (aici s-a intamplat cel mai mare exod procentual).

Veniturile de la fondurile de pensii si de sanatate ar fi mai mari cu cel putin 50% (daca nu chiar cu 70%), adica am avea bani sa ne tratam cu decenta copiii si batranii…

Poate nu in ultimul rand, Romania ar fi una dintre principalele destinatii mondiale pentru investitii in tehnologie si in industrii cu valoare adaugata ridicata, avand resursa umana necesara.

Daca maine Uniunea Europeana ne-ar da, la sacosa, toate zecile de miliarde de euro fonduri structurale promise pana in 2020, nu am sti si nu am putea sa le folosim singuri. De ce? Nu ar avea cine sa gandeasca marile proiecte (de infrastructura energetica sau de transport), nu ar avea cine sa le proiecteze si nici cine sa le execute.

Spre final, ma incearca o dureroasa intrebare: oare de ce nu am exportat doctori in „securitate nationala” (eventual pe cei incruntati si stingheriti de limba romana) in loc de medici, arhitecti, ingineri, fizicieni?

Nu era mai bine sa fi ramas cu inginerii de aeronave si IT plecati in gheturile Canadei si sa ne fi plecat primarii de sectoare-generali, patronii cluburilor de fotbal, ministrii cu facultati incerte, dar cu doctorate in „siguranta”, doctorii in sociologie care au semnat mai multe carti decat au citit, ministrii cu cartea pe „genunche”?